„Perversul de pe Târgu Ocna” le-a bătut cu bestialitate pe Roxana Țuțu și Beatrice Ungureanu în gala RXF de la Sala Polivalentă.
Bărbatul de peste 120 de kilograme a dezvăluit ce a vrut să facă tatăl lui „Bettyshor” imediat după meci.
Deși a fost în ring cu două femei, „Perversu’ de pe Târgu Ocna” nu le-a menajat deloc și a luat meciul foarte în serios deoarece „nu poți să știi niciodată pe cine ai în față”.
După regretabilul meci din gala RXF, acesta s-a contrat și în declarații cu Roxana Țuțu și Beatrice Ungureanu.
„Bettyshor” l-a criticat pentru modul în care a abordat meciul, iar bărbatului de peste 120 de kilograme nu i-a picat deloc bine accesată declarație.
După ce „Perversu’ de pe Târgu Ocna” a snopit-o în bătaie pe Beatrice, tatăl lui „Bettyshor” a venit „să-i dea cu scaunul”.
„Eu nu am avut ținta pe Roxana, pe Bettyshor, doar că minte, a vorbit mai așa… A zis că nici nu are nevoie de Roxana să mă bată. Eu am luat meciul în serios, pentru că nu ai de unde să știi pe cine ai în față. Mama nu se uită, dar copiii, da.
L-am tratat serios, le-am văzut ca pe două luptătoare și cum s-a văzut și acolo. Am dat tot ce trebuie. Le-am anunțat și mi-am cerut scuze constant de la ele, pentru că știam cum o să stea situația.
Și Bettyshor a vorbit. A zis că am dat foarte tare, că «violența asta a văzut-o la el în familie». Cum să vorbești așa, că eu am copii, fete mari? Nu poți să vorbești așa.
Eu m-am luat strict de ea, nu m-am dus mai departe. Ea probabil în căpuțul ei o fi crezut că mă bate. Nu a apucat să îmi reproșeze nimic, pentru că a plecat. După care, a venit și tatăl ei să îmi dea cu scaunul”, a declarat „Perversu’ de pe Târgu Ocna”, la „Xtra Night Show”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER